Începe binişor, continuă prost şi se sfârşeşte şi mai prost, după două ore în care ridicolul este la el acasă.

Poate nu înţeleg eu filmele cu supereroi, dar Captain America: The First Avenger e complet gol pe dinăuntru. La fel ca şi eroul său, este umflat artificial cu acţiune sterilă fără nicio miză şi cu o poveste de dragoste forţată (doar pentru că Hollywood-ului îi plac poveştile de dragoste).

Filmul ăsta nu are substanţă, nu are suflet, este marketing de la început până la final, e ca o târfă siliconată care se vinde pe mai mulţi bani doar pentru că are sânii mai mari.

Christopher Markus şi Stephen McFeely împart creditele pentru scenariu şi n-au făcut o treabă proastă, ci una foarte proastă. Povestea din Captain America e ridicol de simplă şi, mai rău, simplistă, personajele sunt superficiale iar scenele de luptă sunt mult prea previzibile.

Captain America: The First Avenger este atât de ridicol încât mă simt eu însumi ridicol scriind despre el.

Verdict: 1/5

Iată că s-a întâmplat şi ceea ce era de aşteptat: The Avengers a depăşit suma de 1 miliard de dolari după 19 zile de la lansare.

Nu, nu vorbesc despre România (deşi, cel mai probabil, rezultatele de la box office care se vor da publicităţii mâine vor păstra filmul lui Whedon pe primul loc şi la noi) şi nici de SUA (unde a fost lansat cu o săptămână mai târziu față de premiera mondială), ci este vorba despre încasările la nivel global (deşi mă îndoiesc că le-au luat în considerare şi pe cele din România).

The Avengers

Mai mult, The Avengers a continuat să stabilească noi recorduri:

Astfel, cu 1,002 miliarde de dolari, a devenit al 11 film din istoria cinematografiei mondiale în ceea ce priveşte încasările înregistrate după primele 19 zile.

Cu 103,2 milioane de dolari încasaţi în SUA în cel de-al doilea weekend, The Avengers depăşeşte recordul stabilit de Avatar în 2009, care câştigase 75,6 milioane de dolari, şi ajunge primul film care reuşeşte să câştige peste 100 de milioane de dolari în al doilea weekend de la premieră.

Următorul record pe care-l poate atinge pare a fi intrarea în topul 3 al filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile. De altfel, se află foarte aproape de a-l depăşi pe cel de pe locul 3 – Harry Potter and the Deathly Hallows, Part 2, care a câștigat 1,3 miliarde de dolari. Pe primele două locuri se află două filme ale lui John Cameron: Avatar (2,7 miliarde de dolari) şi Titanic (2,1 miliarde de dolari).

Fără urmă de îndoială, mediul online reprezintă viitorul, fie că vorbim despre presă, fie că vorbim despre tot ce înseamnă “entertainment”.

În SUA, Netflix sau Hulu au făcut deja pasul către viitor. La noi, Muvix sau Voyo n-au descoperit încă secretul maşinii timpului şi au rămas blocate în prezent.

Cei de la Google şi-au dat şi ei seama că divertismentul se mută în spaţiul virtual şi au inventat o secţiune nouă pentru YouTube, în timp ce Amazon ţine pasul cu noile tendinţe prin intermediul serviciului Amazon Instant.

Modalităţi de a vedea online filme, emisiuni tv sau transmisiuni sportive sunt numeroase. Şi nu mă refer la cele ilegale. Dar nu despre asta este vorba aici, ci despre Marley. Bob Marley.

Pagina de Facebook a lui Bob Marley are în prezent aproape 38 de milioane de fani. Cam atât de popular este acest om devenit încă din timpul vieţii o legendă a muzicii reggae.

Şi mai este vorba despre Kevin MacDonald: câştigător al premiului Oscar în 1999, pentru documentarul A Day in October şi totodată cel care a încercat să construiască o poveste din sutele de mii de filmuleţe primite pentru proiectul Life in a Day, a cărui premieră a avut loc anul trecut.

Marley, documentarul despre Bob Marley realizat de către Kevin MacDonald va fi lansat oficial pe 20 aprilie, atât în cinematografe cât şi prin intermediul reţelei de socializare Facebook (care de la un timp lasă tot mai mult impresia că s-a transformat într-o reţea de guerilla marketing), unde utilizatorii îl vor putea vedea contra sumei de 6.99$.

În România, însă, nu va fi disponibil nici pe Facebook şi nici în cinematografe.

Cu toţii tindem către perfecţiune. Nimeni nu doreşte să treacă linia de sosire ultimul sau ultima. Orice părinte le doreşte copiilor săi tot ce e mai bun.

Ei bine, despre asta e vorba în Gattaca: despre o lume în care copiii se fac în laboratoare, după indicaţiile exacte ale părinţilor, o lume în care interviurile de angajare durează doar câteva secunde şi de multe ori nu necesită niciun cuvânt, o lume în care oamenii sunt aproape perfecţi, dar se transformă astfel în nişte roboţi.

Gattaca este primul lungmetraj regizat de Andrew Niccol, se joacă de-a thriller-ul SF, are câteva scăpări de logică, dar reuşeşte să fie captivant şi inteligent deopotrivă. Iar Ethan Hawke, Uma Thurman și Jude Law dau viață personajelor din Gattaca și le fac veridice.

Verdict: 4/5

Dacă ţi-a plăcut Drive, e foarte posibil să-ţi placă şi Shame. Pentru că ambele sunt la fel de nereuşite, ambele trec pe lângă o poveste cu potenţial, ambele nu vor altceva decât să şocheze.

Iar Steve McQueen se foloseşte fără pic de ruşine de orice scenă pentru a-şi atinge scopul. Dacă e nevoie, reia aceeaşi scenă de 2-3 ori, pentru a fi sigur că nimeni din public nu ratează penisul lui Fassbender.

Shame mi-a amintit oarecum de Enter the Void al lui Gaspar Noe. Numai că dacă primul avea o intenţie pentru a ne arăta nişte scene de sex explicite, Shame nu are decât un pretext.

Steve McQueen se foloseşte de un personaj obsedat de sex (care, surprinzător, este destul de bine construit) pentru a face un soft-porn. Nu pare a avea cât de puţin intenţia de a prezenta o poveste, de a ne spune cine e Brandon şi cum a ajuns aşa sau de a ne explica sensul unei replici fără nicio noimă a surorii lui Brandon, Sissy, care spune spre final: “We’re not bad people, we just come from a bad place“.

Dacă totuşi şi-ar fi propus să ne spună o poveste, McQueen ne-ar fi spus mai degrabă povestea penisului lui Fassbender.

Numai că a ales să nu se încurce în detalii şi-l înţeleg perfect. E complicat să construieşti o poveste credibilă, care să aibă toate elementele necesare. E mult mai uşor să-i sugerezi spectatorului câteva lucruri, să-i dai câteva indicii, dar să nu mergi până la capăt.

În schimb, interpretările sunt remarcabile. Michael Fassbender şi Carey Mulligan fac tot ce depinde de ei pentru a ne convinge că filmul acesta este mai mult decât intenţia lui Steve McQueen de a şoca. Din păcate, nu reuşesc, dar e o adevărată plăcere să-i priveşti încercând.

Verdict: 2/5